OAR_DOBROGEA_alb complet
Search
Generic filters
Exact matches only
Filter by Custom Post Type
Search
Generic filters
Exact matches only
Filter by Custom Post Type

APARTAMENT50+Expoziţie – manifest pentru #locuire

În data de 4 mai 2022, la Tulcea, la Sala Kogălniceanu va avea loc începând cu ora 13:00 o întâlnire publică inițiată de Primăria Municipiului Tulcea la care sunt invitați să participe atât reprezentanții Aquaserv și Energoterm, cât și asociațiile de proprietari și, nu în ultimul rând, tulcenii.

Vom trage concluziile și vom răspunde la întrebările ce s-au generat în luna aprilie prin derularea unui eveniment expoziţie al proiectului APARTAMENT50+.

Ineditul expoziției constă în faptul că ţevi colmatate și robineți ruginiți devin exponate cu un puternic mesaj. 

Este un proiect manifest pentru #locuire în bune condiţii, în blocuri vechi de peste 50 de ani.  

Principalele exponate sunt fragmente de ţevi preluate din apartamente vechi, ţevi care spun astfel povestea unei perioade de #locuire.

Ţevile colmatate și aranjate pe stative de bijuterii prezintă o realitate. Devin din obiecte tehnice, chiar deseuri, posibile opere de artă contemporană și poartă un mesaj nu doar actual, dar deosebit de important mai ales pentru viitor. 

Expoziţia este un pretext de a aduce în faţa publicului larg subiectul blocurilor construite preponderent în perioada comunistă, pentru ca încep să depășească 50 de ani vechime, durata de viaţă proiectată şi au nevoie de atenţie. 

Locuirea de bună calitate presupune o conviețuire armonioasă cu vecinii, dar mai ales o mai corecta înțelegere a aspectelor ce țin de calitatea și siguranța clădirii, a aspectelor de proprietate comună dar și a triadei necesare financiar-legal-tehnic.

Peste 60% dintre persoanele care locuiesc la bloc au trecut printr-o inundaţie de la vecini. Au rezolvat problema în sine, însă fără a vedea imaginea de ansamblu.  Tevile vechi vor ceda la un moment dat, dar putem face ceva în acest sens mai ales când cumparam un astfel de apartament . Pentru noii locatari, efectuarea reparațiilor sunt o prioritate mai mult decât toate celelalte lucruri noi și frumoase aduse in casa odată cu amenajarile interioare.

Programul Național privind reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe  realizat în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale a fost un prim mecanism de finanțare ce a venit în întâmpinarea nevoilor și sprijinul asociațiilor de proprietari.

Prin intermediul componentei C5 – Valul Renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență se urmărește îmbunătățirea fondului construit printr-o abordare integrată a eficienței energetice, a consolidării seismice, a reducerii riscului la incendiu și a tranziției către clădiri verzi și inteligente, conferind respectul cuvenit pentru estetică și calitatea arhitecturală a acestuia, dezvoltarea unor mecanisme adecvate de monitorizare a performanțelor fondului construit și asigurarea capacității tehnice pentru implementarea investițiilor. 

Ambele modalități de accesare de fonduri se adresează comunităților locale și vin în sprijinul asociațiilor de proprietari. Prima condiție este ca acestea să conștientizeze necesitatea unei intervenții.

Arh. Florin Enache, iniţiatorul proiectului: 

“APARTAMENT 50+ e o transpunere a unei stări de fapt mai puţin vizibilă în apartamentele vechi într-o expoziție de artă insolită.

Este un manifest care nu doar scoate la iveala lucruri mai putin vizibile, dar ne și  ajutã să vedem mai bine realitatea din mediul construit atunci când e vorba de #LOCUIRE. Este şi un pretext sã aducem în atenția atât a publicului, cât şi a autorităţilor competente problematica deloc simplă a fondului construit“moştenit” care trece pragul de 50 de ani. Ideea, pe cât de simplă, poate avea un impact major dacă reuşim să ajungem prin conştientizare, cât mai aproape de publicul larg și astfel sã evităm dramele oamenilor care îşi amenajează superb apartamente trecute de 30-40-50 de ani ca apoi să le vadă inundate.”  

Expoziţia APARTAMENT 50+ este un manifest #better pentru conştientizarea importanţei unor instalaţii noi în locuinţele vechi înainte de a începe o amenajare interioară.   

Un proiect #better

Organizat cu sprijinul: Better Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea, Consiliul Local Tulcea

—————

Despre Asociaţia #better

#better este o inițiativă pozitivă și proactivă, care promovează calitatea, responsabilitatea, educația și confortul prin responsabilizarea actorilor implicați în configurarea și amenajarea spațiului construit. Exemplele #better, propuse de autori arhitecţi, respectă condițiile minim legale în construcții şioferă pertinent şi clar recomandări calitative. 

Pentru #better confortul nu este minim-legal şi «prețul cel mai mic» nu este un factor decizional. 

Despre Better Tulcea

Better Tulcea este o inițiativă a arhitecților tulceni susținută de Filiala Dobrogea a Ordinului Arhitecților din România. Proiectul propune o serie de activităţi care converg către creşterea gradului de conştientizare a populaţiei din oraşul Tulcea privind importanţa implicării active în procesele aferente proiectelor, planurilor, strategiilor de dezvoltare urbană.

Organizații partenere:

Filiala București a Ordinului Arhitectilor din România, Better Tulcea, Plaiul Bâscilor

Parteneri media :

Revista Atelierul, Radio România Cultural, IQads, PRwave, Munteanu, Spatiuconstruit.ro, Povesti din Santier, MagMob, ENERGYnomics, ARENA Constructiilor

Un proiect #better susținut de: Oglinda & Asociatii, Graphein, EQUITONE

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *